Acvariul a fost proiectat de arhitectul genovez Renzo Piano ca parte a marii reconversii a Porto Antico, ridicat cu ocazia Expo '92 — aniversarea a 500 de ani de la călătoria lui Columb spre America. Construcția a durat doi ani, iar acvariul s-a deschis pe 15 octombrie 1992, devenind imediat cel mai mare din Europa și al doilea ca mărime din lume la momentul inaugurării. Pavilionul cetaceelor, adăugat în 2013 tot după un proiect Piano, a extins parcursul cu bazine în aer liber pentru delfini.
Ce-l diferențiază azi de un acvariu obișnuit e chiar arhitectura: clădirea aceea albă, alungită, ancorată la Ponte Spinola, a devenit un simbol vizual al Genovei la fel de recognoscibil ca Lanterna, iar cele peste 40 de bazine mari plus cisternele exterioare atrag peste 1,2 milioane de vizitatori pe an — printre cele mai vizitate muzee din Italia, la un moment dat.
- ·Rezervă bilet cu oră fixă online, mai ales vara — cozile la intrare pot depăși o oră fără rezervare
- ·Alocă cel puțin jumătate de zi, parcursul e lung și fiecare secțiune merită timp
- ·Diminețile de zi lucrătoare sunt clar mai puțin aglomerate decât weekendurile și după-amiezile
- ·E direct pe Porto Antico, ușor de combinat cu Bigo și restul zonei portuale în aceeași ieșire
Preț bilet și cât durează vizita la Acquario di Genova
Intrarea la Acquario di Genova costă 27 € de persoană. Ca reper: cam cât o masă în Genova (o masă e ~25 €).
Bugetul complet pentru Genova: ~80 €/zi →
Cum ajungi la Acquario di Genova din România?
Acquario di Genova e în Genova.
Ce mai vezi în Genova?
Cele cinci sate — Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore — n-au pornit ca sate de pescari, deși așa le știe toată lumea azi. Primul document care le pomenește e din 1056, iar prin secolele XI-XII oamenii din valea Val di Vara au trecut creasta care despărțea valea de mare și s-au așezat definitiv pe coastă. Terenul era abrupt și sărac, așa că singura soluție ca să scoți ceva din el a fost să-l terasezi cu mâna: azi sub cele cinci sate stau peste 7.000 de kilometri de ziduri de piatră uscată, înghesuite pe doar 14 kilometri de coastă. Manarola, cel mai vechi dintre cele cinci, e și locul de unde vine Sciacchetrà, un vin dulce făcut din struguri uscați după cules — o formă de «viticultură eroică», pentru că se lucrează manual pe pante prea abrupte pentru orice utilaj. Corniglia e satul ciudat din familie: singurul care nu atinge marea, cocoțat pe un promontoriu la care ajungi urcând cele 382 de trepte ale Scalinatei Lardarina. Pe 25 octombrie 2011, o ploaie de patru ore a lăsat aici cât ar ploua normal într-o treime de an: Vernazza și Monterosso au fost îngropate sub trei metri de noroi, șase oameni au murit, iar satele s-au reconstruit practic din temelii. Via dell'Amore, poteca îngustă săpată în stâncă între Riomaggiore și Manarola, a stat închisă 12 ani din cauza unei alunecări de teren și s-a redeschis abia în 2024, cu rezervare pe sloturi și maximum 200 de oameni per tură.
Via Garibaldi face parte din așa-numitele Strade Nuove, un grup de străzi construite de aristocrația genoveză între a doua jumătate a secolului XVI și prima jumătate a secolului XVII, exact în perioada de vârf a puterii maritime și financiare a Republicii Genova — se numea inițial Strada Nuova, apoi Via Aurea, și abia din 1882 poartă numele lui Garibaldi. În 1576, Republica a instituit oficial "Rolli", niște liste legale ale celor mai importante palate din oraș, care aveau obligația să găzduiască, prin rotație, vizitatorii de stat în funcție de rangul acestora — practic un sistem de cazare diplomatică organizat de stat, unic în Europa vremii. UNESCO a inclus site-ul pe lista patrimoniului mondial în 2006, recunoscând 42 din cele 163 de palate drept primul exemplu european de dezvoltare urbană planificată unitar de o autoritate publică. Impresia pe care o lasă și azi e a unei străzi relativ scurte, dar copleșitoare — fațade de secol XVI-XVII, curți interioare, scări monumentale și loggii una lângă alta, atât de spectaculoase încât pictorul Rubens a publicat în 1622 la Anvers un album dedicat lor, numindu-le cel mai elegant model de reședință pentru un gentleman european.
Porto Antico a fost redesenat tot de Renzo Piano, care a primit însărcinarea în 1984 și a livrat proiectul finit opt ani mai târziu, pentru celebrările columbiene din 1992 ("Colombiadi"), aniversarea a 500 de ani de la descoperirea Americii. Ideea centrală a fost să reconecteze orașul cu portul lui vechi, ținut de secole la distanță de zona locuită. Bigo, structura metalică albă cu brațe ridicate care domină zona, își ia numele și forma de la bighi — vechile macarale folosite pe vapoare pentru încărcat marfă. Are un rol dublu: adăpostește un ascensor panoramic rotativ care urcă vizitatorii pentru o vedere de 360 de grade asupra orașului și, în același timp, susține structural copertina de deasupra Piazza delle Feste de dedesubt. A fost inaugurat pe 15 mai 1992, odată cu deschiderea Expo-ului, și a devenit atât de asociat cu locul încât apare azi în logo-ul oficial al Porto Antico.