Palazzo Della Signoria (Palazzo Vecchio)

Au început catedrala în 1296, cu Arnolfo di Cambio ca arhitect, și pe urmă orașul a stat peste o sută de ani cu o gaură uriașă în mijlocul navei — nimeni nu știa cum să acopere un spațiu atât de larg. Răspunsul a venit abia în 1420: Filippo Brunelleschi, un fost aurar fără școală de arhitect, a câștigat concursul cu un plan nebunesc — o cupolă dublă, autoportantă, ridicată fără schele de lemn de la sol, cu cărămizi așezate în os de pește, „spina di pesce”. S-a terminat în 1436 și e și azi cea mai mare cupolă de zidărie din lume. Fațada de marmură albă, verde și roz e refăcută abia în secolul XIX în neogotic și ascunde o inginerie din secolul XV pe care arhitecții încă o studiază; poți urca între cele două cupole, interioară și exterioară, pe scări strâmte, ca să vezi tehnica lui Brunelleschi din interior — puține catedrale din lume te lasă.

Clădirea a fost ridicată din 1560 de Giorgio Vasari, la comanda lui Cosimo I de' Medici, și n-a fost gândită ca muzeu, ci ca birouri — „uffizi” asta înseamnă, la propriu. Aici trebuiau strânse sub un acoperiș magistraturile și instituțiile statului florentin, ca puterea familiei Medici să stea într-un singur loc. Abia mai târziu, când familia și-a mutat colecția adunată de generații la etajele de sus, spațiul a devenit galeria de azi — una dintre cele mai vechi din lume deschise publicului. Ai aici Botticelli (Nașterea lui Venus, Primavera), Leonardo, Rafael, Tițian și Caravaggio, lăsate orașului prin testamentul din 1737 al ultimei moștenitoare, Anna Maria Luisa de' Medici, cu o condiție bătută în cuie: să nu părăsească niciodată Florența. Pe deasupra galeriei trece Coridorul Vasarian, pasajul secret construit tot de Vasari între Palazzo Vecchio și Palazzo Pitti, peste Ponte Vecchio, pe care Medicii îl foloseau ca să traverseze orașul fără să se amestece cu lumea.

E cel mai vechi pod peste Arno, ridicat în forma de azi în 1345, după ce o inundație îl luase pe cel dinainte. La început era plin de măcelării și tăbăcării — meserii care put — până în 1593, când marele duce Ferdinando I de' Medici a dat decret că pe pod au voie doar bijutieri și giuvaergii. Motivul n-a fost estetica, ci nasul: pe deasupra trecea Coridorul Vasarian, pasajul privat al Medicilor, și mirosul de la măcelării nu era de dorit. Ponte Vecchio e singurul pod din Florența care a scăpat întreg din al Doilea Război Mondial — pe toate celelalte le-au aruncat în aer nemții în retragere, în 1944, dar ăsta a fost cruțat, se spune la ordinul direct al lui Hitler, impresionat de valoarea lui istorică. În schimb, clădirile de pe ambele maluri, chiar lângă pod, au fost dărâmate ca să blocheze trecerea aliaților — se vede și azi în arhitectura mai nouă din preajmă.

A fost proiectată de Giuseppe Poggi și construită în 1869, în scurta perioadă în care Florența era capitala Regatului Italiei — o reamenajare urbană numită „Risanamento”, când orașul a primit bulevarde noi și o față mai modernă. Terasa de pe deal a fost gândită ca punct final al lui Viale dei Colli, un bulevard de 8 kilometri plantat cu copaci, care urcă în serpentine domoale pe malul sudic al Arnoului. Poggi voia și o loggia neoclasică, muzeu dedicat lui Michelangelo — clădirea există, dar azi ține un restaurant panoramic, nu un muzeu. Copia din bronz a lui David, adusă în mijlocul pieței în 1873, a avut nevoie de nouă perechi de boi ca s-o tragă până sus — atâta a costat, în mușchi de bou, o priveliște care azi pare pur și simplu firească.

Aici stă originalul. David-ul lui Michelangelo, sculptat între 1501 și 1504 — 5,17 metri de marmură (17 picioare) care au stat afară, în Piazza della Signoria, până în 1873, când l-au mutat la adăpost, aici. Restul galeriei adună picturi de Michelangelo și alte lucrări din Renaștere, dar să fim cinstiți: vii pentru el, dovada limpede a ce poate omul când își pune mintea.

Bazilică franciscană ridicată din 1294, vârful goticului florentin. Dar oamenii vin pentru cine zace înăuntru: mormintele lui Michelangelo, Dante Alighieri, Galileo Galilei și Machiavelli, toți sub aceeași boltă. Adaugă frescele lui Giotto di Bondone din capelele Peruzzi și Bardi și ai, practic, panteonul Renașterii într-un singur loc.