Elafonisi e de fapt o insuliță separată de Creta printr-un banc de nisip pe care se poate trece cu piciorul prin apă mică - nisipul din anumite zone are o nuanță roz, dată de milioane de fragmente sfărâmate de cochilii de foraminifere, un fenomen destul de rar la scara asta.
Locul are și o istorie mai grea decât frumusețea lui lasă de bănuit: pe 18 aprilie 1824, câteva sute de greci, mai ales femei și copii, refugiați acolo așteptând o navă de salvare spre Insulele Ionice, au fost uciși de soldați otomani - un monument comemorativ marchează evenimentul. În 1907, un vapor austriac, Imperatrix, s-a scufundat lângă coastă, iar o cruce mare de lemn amintește de cei 38 de oameni morți atunci.
- ·Zonă protejată Natura 2000 - respectă potecile marcate, nu călca pe dune
- ·Drumul de la Chania durează circa 1h30-2h cu mașina, ultima parte pe serpentine
- ·Vara devreme și în septembrie apa e la fel de caldă, dar mult mai puțină lume decât în iulie-august
Preț bilet și cât durează vizita la Plaja Elafonisi
Intrarea la Plaja Elafonisi este gratuită.
Rezervă-ți ½ zi - 1 zi pentru vizită.
Bugetul complet pentru Chania: ~75 €/zi →
Cum ajungi la Plaja Elafonisi din România?
Plaja Elafonisi e în Chania.
Ce mai vezi în Chania?
Venețienii au construit portul actual al Chaniei în secolul XIV, ca bază navală și comercială pentru controlul asupra Cretei de vest, iar farul de la capătul digului a fost ridicat între 1595 și 1601, tot de ei, ca să ghideze corăbiile prin gura strâmtă a portului. A trecut prin mâinile otomanilor, care l-au lăsat să se degradeze, apoi prin cele ale egiptenilor - Muhammad Ali a condus Creta între 1830 și 1840, iar administrația lui a refăcut turnul, dându-i forma actuală cu partea de mijloc cu 16 fațete, ceva ce seamănă izbitor cu un minaret. De-asta i se spune și azi „farul egiptean”, deși arhitectura de bază e pur venețiană. Portul din jur - cu clădirile colorate, arsenalele venețiene și moscheea Kioutsouk Hasan - e locul unde se vede cel mai clar cum s-au suprapus straturile de istorie ale orașului, unul peste altul, fără să se șteargă complet.
Samaria a devenit parc național în 1962, în același an în care ultimii locuitori ai satului cu același nume, aflat chiar pe fundul defileului, l-au părăsit definitiv ca să facă loc rezervației - creată în primul rând pentru protejarea caprei sălbatice cretane (kri-kri), o specie care aproape dispăruse. Traseul are 16 km, coboară de la 1250 m altitudine în nordul insulei până la Marea Libiei, la Agia Roumeli, printr-un canion care se strânge la un moment dat, în zona numită „Porțile de Fier”, la doar 3-4 metri lățime între pereți de peste 300 de metri înălțime. E cel mai lung defileu din Europa după unele clasificări, iar traversarea completă durează între 5 și 7 ore de mers.