La o privire
Cum te miștiTaxiuri și autobuze locale pe insulă
Microbuzele locale sunt ieftine dar cu orare informale, bune pentru buget dacă ai răbdare. Pentru trasee montane sau plaje mai îndepărtate, un taxi/ghid cu mașină e mult mai practic decât transportul public, mai ales pe drumurile șerpuite din interior.
Cum ajungi din România
fără zbor directZborurile directe din România — de completat.
De neratat în Dominica
must-see · votează
Lacul a fost consemnat prima dată în 1870 de doi englezi, Edmund Watt și Henry Alfred Alford Nicholls, iar în 1875 botanistul guvernamental Henry Prestoe și Nicholls au fost trimiși oficial să-l investigheze - au măsurat temperatura la margine, între 82 și 92°C, dar n-au reușit niciodată să măsoare centrul, unde apa chiar fierbe. E de fapt o fumarolă inundată, nu un lac vulcanic clasic, și e al doilea cel mai mare lac fierbinte de pe planetă, după Frying Pan Lake din Noua Zeelandă. Ce rămâne fascinant e că, la peste 150 de ani de la prima măsurătoare, nimeni n-a reușit încă să afle temperatura exactă din centrul lacului - fierbe prea violent ca să bagi vreun instrument acolo. Traseul până acolo trece prin Valea Dezolării, un peisaj de izvoare fierbinți și guri de aburi șuierătoare care nu seamănă cu nimic altceva din insulă - practic mergi prin interiorul unui vulcan activ, nu doar pe lângă el.
Cele două cascade gemene - Papa, de 38 de metri, și Mama, de 23 - și-au primit numele în epoca colonială britanică, ca un omagiu la bătălia navală de la Trafalgar din 1805. Fiecare are un caracter diferit: Papa vine dintr-un sistem geotermal, cu izvoare sulfuroase calde la bază, în timp ce Mama curge dintr-un râu normal, mai rece, într-un bazin natural. O alunecare de teren din 1995 a îngropat bazinele termale de la baza cascadei, iar uraganul Maria din 2017 a distrus și puținele poteci care mai rămăseseră spre ele. Exact pentru că una din cascade e alimentată de sistemul geotermal al vulcanului din apropiere, pot apărea valuri neașteptate de apă fierbinte și resturi, fără avertisment - motiv pentru care, dincolo de platforma de belvedere amenajată, zona chiar e periculoasă fără cineva care cunoaște condițiile de moment.
Orașe
cost · ce vezi
Roseau e construit peste satul kalinago Sairi (numit și Wozo în creola locală) și e cea mai veche și mai importantă așezare urbană din Dominica. Francezii au ridicat un fort aici în 1699 ca să apere orașul, iar britanicii l-au înlocuit cu Fort Young în 1770. La un moment dat, coloniștii au vrut chiar să mute capitala la Portsmouth, dar planul a picat în mai puțin de un an, iar Roseau a rămas centrul insulei până azi. Roseau n-are plajă mare în oraș - e o capitală mică, presată între munte și mare, gândită mai mult ca punct de plecare spre pădure și scufundări decât ca stațiune de sine stătătoare. Grădina Botanică din centru păstrează, ca monument involuntar, un autobuz școlar zdrobit de un baobab uriaș doborât de uraganul David în 1979 - copacul a crescut la loc peste rămășițele lui, iar localnicii îl arată mai des decât orice altă atracție „oficială”, ca simbol al felului în care insula se ridică după dezastre.
Portsmouth e al doilea oraș ca mărime din Dominica, ridicat pe golful natural Prince Rupert Bay. Inginerul regal John Simpson a trasat planul orașului în 1765, iar coloniștii britanici chiar au vrut să-l facă noua capitală în locul Roseau-ului - proiectul a durat mai puțin de un an înainte să fie abandonat, ceea ce i-a adus porecla de capitala cu cea mai scurtă domnie din Caraibe. Fort Shirley, ridicat de britanici pe peninsula Cabrits la finalul secolului XVIII, arată cât de importantă era zona pentru comerțul colonial cu zahăr. Indian River, care mărginește orașul la sud, e singurul râu din Dominica care păstrează numele populației native - kalinago - și a apărut în „Pirates of the Caraibe: Cufărul Mortului” ca decor pentru coliba lui Tia Dalma. Turul cu barca se face doar cu vâsle, fără motor, pentru că apa e prea mică și mangrovele prea dese pentru un motor obișnuit.
Numele vine din limba arawak vorbită de kalinago, primii locuitori ai insulei: „cali” înseamnă plasă, „bishie” înseamnă recif, deci Calibishie se traduce aproximativ prin „plasa recifului”. Satul stă lângă singurul recif de barieră al insulei, folosit de kalinago pentru pescuit și agricultură, cu pădurea din spate ca sursă de lemn pentru canoele săpate manual. După desființarea sclaviei în 1838, satul s-a transformat într-o comunitate de pescari și agricultori, dezvoltată mai departe abia odată cu drumurile construite în secolul XX. E una dintre puținele zone din lume unde distanța de la plajă la pădure tropicală deasă e mai mică de doi kilometri - coasta cu stânci roșii vulcanice de la Pointe Baptiste stă la câțiva pași de junglă adevărată, nu de vegetație amenajată pentru turiști.
Numele vine din franceză, „sulf”, după izvoarele sulfuroase din zonă, legate de activitatea vulcanică a insulei. Satul stă în craterul pe jumătate scufundat al unui vulcan stins, pe coasta de sud-vest, și a fost, înainte de sosirea europenilor, un loc de întâlnire important pentru kalinago din toată zona Caraibelor - izvoarele calde făceau parte din geografia lor mitică, nu erau doar o resursă practică. Golful Soufrière face parte din Soufrière-Scotts Head Marine Reserve, una dintre cele mai bune zone de scufundare din Caraibele de Est, cunoscută mai ales pentru Champagne Reef, unde bulele de gaz vulcanic ies direct din nisipul negru și dau senzația că înoți în șampanie. E un sat de pescari de vreo 700 de oameni, mult mai puțin dezvoltat turistic decât Roseau, deci rămâne alternativa liniștită din sud pentru cine vrea scufundări fără aglomerație.