Capela a fost construită între 1477 și 1480 din ordinul papei Sixtus al IV-lea, de la care și-a luat numele, dar ce a făcut-o celebră a venit trei decenii mai târziu: în 1508, papa Iuliu al II-lea l-a angajat pe Michelangelo să-i picteze tavanul, deși sculptorul se considera în primul rând sculptor și ar fi preferat ca lucrarea să-i revină rivalului său mai tânăr, Rafael.
A durat patru ani, până în 1512, și rezultatul — peste 300 de figuri, nouă scene din Geneza — i-a adus lui Michelangelo, la doar 37 de ani, porecla "il divino". Ani mai târziu, s-a întors în aceeași capelă pentru fresca de pe peretele altarului, Judecata de Apoi, de data asta ca artist matur, cu o viziune mult mai întunecată decât cea de pe tavan. Capela rămâne și azi locul unde se ține conclavul care alege papa.
- ·Accesul e posibil doar cu bilet la Muzeele Vaticanului — Capela Sixtină e ultima oprire a traseului, nu are intrare separată.
- ·Din februarie 2026, capela intră în lucrări de restaurare timp de trei luni — verifică disponibilitatea înainte de a-ți planifica vizita.
- ·În interior nu ai voie să vorbești tare sau să faci poze — gardienii chiar opresc vizitatorii, spre deosebire de restul muzeelor unde regula e mai relaxată.
Cum ajungi la Capela Sixtină din România?
Capela Sixtină e în Vatican.
Ce mai vezi în Vatican?
Construcția bazilicii actuale a început pe 18 aprilie 1506, după planul lui Donato Bramante, care a imaginat o cupolă inspirată de Panteonul roman, și s-a încheiat abia 120 de ani mai târziu, în 1626. Michelangelo a preluat conducerea șantierului în 1547, la peste 70 de ani, și e considerat autorul principal al formei actuale a cupolei, deși Carlo Maderno a mai extins ulterior nava și a completat fațada, iar Gian Lorenzo Bernini a adăugat piața și decorațiile interioare. E cea mai mare biserică din lume ca suprafață interioară și, spre deosebire de majoritatea marilor monumente romane, intrarea la parter rămâne complet gratuită — una dintre puținele situații în care nu plătești nimic pentru un obiectiv de talia asta. Singura parte care se plătește e urcușul pe cupolă, cu cele 320 de trepte finale, înguste și înclinate după curbura acoperișului, care duc la o priveliște asupra întregii Rome.
Totul a pornit în 1506, când o statuie romană, Apollo din Belvedere, a fost dezgropată și papa Iuliu al II-lea a pus-o în curtea octogonală a palatului — nucleul din care avea să crească întreaga colecție. În același an a fost descoperit și grupul statuar Laocoon, dezgropat dintr-o vie romană, iar Bramante a fost pus să construiască Curtea Belvedere special pentru a le expune. Muzeele au devenit publice abia la finalul secolului XVIII, sub papii Clement al XIV-lea și Pius al VI-lea, care au fost printre primii conducători europeni ce și-au deschis colecțiile de artă către publicul larg — o idee destul de radicală pentru vremea aceea. Azi complexul are peste 70.000 de opere expuse pe un traseu de câțiva kilometri, de la artă egipteană antică la hărți renascentiste, cu Capela Sixtină ca punct final.
Papa Alexandru al VII-lea i-a comandat lui Gian Lorenzo Bernini, în 1656, o piață care să unifice zona dezordonată din fața bazilicii — proiectul a durat 11 ani, până în 1667. Colonada eliptică, din 284 de coloane toscane așezate în patru rânduri, cu 140 de statui deasupra, a fost gândită de Bernini ca "brațele" Bisericii care îmbrățișează lumea, după cum arată chiar schițele lui păstrate. Trucul optic e savuros: coloanele din rândurile mai îndepărtate sunt mai groase decât cele din față, ca bazilica din spate să pară și mai monumentală decât e. Există și două puncte marcate pe pavaj, de unde cele patru rânduri de coloane se aliniază perfect într-unul singur — un mic joc vizual pe care mulți turiști îl ratează pentru că nu știu unde să caute.