Zborurile cu balonul au pornit în Capadocia în 1991, cu o singură companie și câțiva piloți profesioniști veniți din străinătate pentru un concurs internațional de baloane. Interesul turistic a crescut constant în anii următori, iar azi zona are peste 25 de companii licențiate, supravegheate de SHGM, autoritatea turcă de aviație civilă — fiecare pilot comercial trece prin școală la sol, examene scrise și un număr minim de ore de zbor înregistrate, plus certificat medical.
Ce face din Göreme locul ideal pentru asta e geologia: formațiunile de tuf vulcanic, coșurile de zână, create de eroziunea straturilor de cenușă depuse acum milioane de ani, sculptate apoi de vânt și apă, plus vechile așezări rupestre săpate direct în stâncă. Dimineața, când peste 100 de baloane se ridică simultan de la același punct de lansare, cerul de deasupra Göreme devine practic un al doilea peisaj, la fel de fotografiat ca solul de dedesubt.
- ·Rezervă direct la operator, nu prin hotel — de obicei costă cu 10-20% mai puțin, iar grupurile de 4+ persoane mai prind reduceri
- ·Programează zborul în prima dimineață din sejur, ca să ai zile de rezervă dacă vremea anulează cursa — anularea înseamnă reprogramare gratuită sau rambursare, nu bani pierduți
- ·Verifică licența operatorului la SHGM și experiența pilotului înainte să plătești — nu toate companiile sunt la fel de riguroase cu siguranța
Preț bilet și cât durează vizita la Zbor cu balonul cu aer cald la răsărit
Intrarea la Zbor cu balonul cu aer cald la răsărit costă 180 € de persoană.
Rezervă-ți 3-4 ore (transfer + zbor + festivitate) pentru vizită.
Cum ajungi la Zbor cu balonul cu aer cald la răsărit din România?
Zbor cu balonul cu aer cald la răsărit e în Capadocia (Göreme).
Ce mai vezi în Capadocia (Göreme)?
Din secolul IV, comunități creștine s-au retras în Capadocia pentru a scăpa de persecuțiile romane, iar tufful vulcanic moale al regiunii le-a permis să sape adăposturi, capele și mănăstiri direct în stâncă - Sfântul Vasile cel Mare a pus aici bazele vieții monahale organizate. Bisericile pe care le vezi azi în complex au fost săpate și pictate mai ales între secolele X și XIII. Biserica Întunecată (Karanlık Kilise) e vedeta locului - numele vine de la singura ferestruică mică ce lasă lumina să intre, exact ce a păstrat frescele într-o stare aproape intactă timp de o mie de ani, spre deosebire de bisericile vecine, expuse la soare. UNESCO a trecut situl pe lista patrimoniului mondial în 1984, iar azi trece de două milioane de vizitatori pe an - de departe cel mai vizitat punct din Capadocia.
Primele galerii ar fi fost săpate în roca vulcanică moale de frigieni, prin secolele VIII-VII î.Hr., dar orașul așa cum se vede azi - cu opt niveluri vizibile, coborând până la 85 de metri - s-a format în perioada bizantină, când comunitățile creștine locale l-au extins ca refugiu în fața raidurilor arabe, între anii 780 și 1180. A fost redescoperit din întâmplare abia în 1963, când un localnic care își renova casa a spart un perete și a dat peste o cameră ascunsă. Găzduia până la 20.000 de oameni împreună cu vitele lor, avea prese de vin și ulei, grajduri, bucătării și chiar capele - și era legat printr-un tunel de 8-9 km de un alt oraș subteran, Kaymaklı. Un puț de ventilație central, de 55 de metri adâncime, ținea aerul respirabil pe toate nivelurile, ceea ce spune multe despre nivelul de inginerie al oamenilor care l-au săpat fără unelte moderne.
Uçhisar nu e o cetate construită, ci un fenomen geologic modelat de eroziune în roca vulcanică moale (tuf) specifică Capadociei. Numele înseamnă „citadela exterioară”, iar turnul central de stâncă, înalt de 60 de metri, e brăzdat de sute de camere și tuneluri săpate de-a lungul secolelor — a găzduit până la 1.000 de locuitori la un moment dat. Folosirea locului a început probabil în epoca romană sau bizantină timpurie, când localnicii au săpat adăposturi sigure în tuf. Din secolul VII, pe măsură ce conflictele arabo-bizantine s-au intensificat, potențialul defensiv al stâncii a transformat-o în post de observație și refugiu, iar mai târziu selgiucizii au continuat s-o folosească după secolul XI — practic fiecare civilizație care a controlat Capadocia, de la hitiți la romani, bizantini și selgiucizi, a folosit Uçhisar ca turn de veghe datorită vederii panoramice asupra întregii regiuni. Pe fețele stâncii se văd zeci de porumbare săpate în piatră — nu decorative, ci utilitare: găinațul de porumbel era un îngrășământ foarte căutat pentru viile și livezile din jur, iar ouăle o sursă de proteine. Un detaliu mic care spune multe despre cum funcționa economia locală înainte de turism.