Surinam

Centrul istoric al Paramaribo-ului a fost trasat din 1683 după un plan de străzi în grilă, pornind de la Fortul Zeelandia spre nord-vest — olandezii au ridicat orașul colonial pe creste de scoici, care asigurau un drenaj natural bun într-o zonă altfel mlăștinoasă. Rezultatul e un amestec arhitectural unic: case simetrice din lemn, construite cu tehnici olandeze dar adaptate la materialele și meșteșugul local creol, un stil care nu se regăsește identic nicăieri altundeva. UNESCO a inclus zona pe lista Patrimoniului Mondial în 2002, tocmai pentru această fuziune. Pe strada Keizerstraat, sinagoga Neveh Shalom (ridicată inițial în 1719 de evrei așkenazi, reconstruită între 1835 și 1837) stă la câțiva pași de moscheea comunității musulmane — o alăturare rară oriunde în lume, devenită un fel de simbol neoficial al conviețuirii religioase din Surinam, unde comunități aduse de olandezi din toată lumea (africani, javanezi, hindustani, evrei, chinezi) coexistă de secole fără conflicte religioase majore. La câțiva pași de acolo, pe malul râului Suriname, Palatul Prezidențial din 1730 (piatră la parter, lemn la etaj) și Catedrala Sf. Petru și Pavel din 1885, construită complet din lemn în stil neogotic, completează un centru care se parcurge, practic, într-o singură plimbare.

Fortul de azi are rădăcini din 1640, când francezii au ridicat aici o fortificație din lemn; în 1651 englezii au întărit-o și au numit-o Fort Willoughby. În 1667, amiralul olandez Abraham Crijnssen a cucerit fortul de la englezi după o luptă de doar trei ore, l-a rebotezat Fort Zeelandia și a pus bazele coloniei olandeze Surinam — chiar în același an, prin Tratatul de la Breda, olandezii au cedat Noul Amsterdam (viitorul New York) englezilor, păstrând în schimb Surinamul. Clădirile din cărămidă pe care le vezi azi, cu obloane verzi și acoperișuri din țiglă roșie, datează abia din 1784 — cărămida a fost adusă cu vaporul tocmai din Olanda. Fortul are o istorie mult mai recentă și mult mai grea decât zidurile lui coloniale ar lăsa de bănuit: pe 8 decembrie 1982, regimul militar al lui Desi Bouterse a executat aici, în Bastionul Veere, 15 opozanți — jurnaliști, avocați, sindicaliști. Pe zidurile interioare ale bastionului se mai văd și azi găurile de gloanțe din acea noapte, alături de o placă memorială cu numele celor uciși; bastionul a fost declarat monument național în 2009, iar în fiecare 8 decembrie familiile victimelor se adună acolo cu flori. Restul fortului găzduiește Muzeul Surinamez, cu o farmacie veche, un atelier de cizmărie și o celulă de închisoare originale printre exponate. Structura pentagonală, cu bastioane numite după orașe din Zeelanda (Middelburg, Veere, Zierikzee), e și punctul de plecare geometric al întregului centru istoric al Paramaribo-ului, trasat pornind chiar de aici în 1683.