Mina de la Wieliczka a fost deschisă în secolul al XIII-lea și a funcționat neîntrerupt până în 1996, ceea ce o face una dintre cele mai vechi exploatări de sare încă păstrate din lume. Sarea extrasă aici a fost secole la rând una dintre principalele surse de venit ale coroanei poloneze — între secolele XIV și XVI, veniturile mineri au acoperit o parte importantă a bugetului regal, motiv pentru care mina a fost administrată direct de stat, nu lăsată negustorilor privați. Galeriile coboară azi pe nouă niveluri, ajung la 327 de metri adâncime și se întind pe peste 287 de kilometri, din care doar o mică parte e deschisă vizitatorilor.
Ce o face diferită de orice altă mină vizitabilă e că minerii înșiși au sculptat, secole la rând, capele întregi direct în sare — inclusiv Capela Sfânta Kinga, o biserică subterană cu candelabre din cristale de sare, unde până și reliefurile de pe pereți, printre care o replică a Cinei cea de Taină, sunt cioplite manual în rocă. Din 1978 e pe lista UNESCO, printre primele 12 obiective înscrise vreodată, alături de piramidele din Egipt sau Yellowstone.
- ·Biletele se cumpără doar de pe bilety.kopalnia.pl sau la casele oficiale de la mină — evită reselleri; tot acolo găsești orele cu ghid în engleză, care se epuizează primele vara.
- ·Ruta Turistică începe cu o scară de 378 de trepte în coborâre — nu e o vizită relaxată dacă ai probleme cu genunchii sau claustrofobie.
- ·Temperatura constantă e de 17-18°C tot anul, indiferent ce e afară — ia ceva pe tine chiar și în iulie.
- ·Pentru o experiență mai puțin turistică, Ruta Minerilor te echipează cu cască și lanternă frontală și te lasă să spargi tu sare, dar durează aproape 3 ore și cere rezervare separată.
Cum ajungi la Mina de sare Wieliczka din România?
Mina de sare Wieliczka e în Cracovia (Kraków).
Ce mai vezi în Cracovia (Kraków)?
Piața a fost trasată în 1257, când Cracovia a primit dreptul de oraș după legea de la Magdeburg, la doar 16 ani după ce mongolii răseseră orașul vechi din temelii. Cu 3,79 hectare, Rynek Główny a rămas cea mai mare piață medievală păstrată din Europa, ridicată la intersecția rutelor comerciale dintre Europa Centrală și Marea Baltică. În mijloc stă Sukiennice, hala pânzeturilor reconstruită în stil renascentist în 1555 după un incendiu, iar alături se ridică cele două turnuri inegale ale Bazilicii Sfânta Maria. La câteva sute de metri sud, Kazimierz a fost, până în secolul XIX, un oraș separat, fondat în 1335 de regele Cazimir cel Mare; din 1495, când evreii au fost alungați din Cracovia propriu-zisă și trimiși în cartierul Bawół, locul s-a transformat treptat în inima vieții evreiești din Polonia, cu șase sinagogi ridicate până în secolul XX și o comunitate de aproape 64.000 de oameni înainte de război. Diferența dintre cele două zone se simte imediat. Rynek e piața oficială, cu trâmbița hejnał cântată în fiecare oră din turnul Mariacki, întreruptă brusc — melodia se oprește exact așa de peste 700 de ani, în memoria gărzii care ar fi fost lovită de o săgeată tătară în timp ce dădea alarma, și e transmisă zilnic la prânz de radioul public polonez. Kazimierz, în schimb, a trecut prin decenii de degradare sub comunism, cu sinagogile abandonate, până când filmările lui Spielberg pentru „Lista lui Schindler” din 1993 au adus atenția internațională înapoi asupra cartierului — deși acțiunea reală a ghetoului s-a petrecut de fapt peste râu, în Podgórze. Azi Kazimierz e cartierul boem al orașului, cu baruri în foste ateliere și sinagogi care încă funcționează.
Auschwitz I a fost înființat de naziști în 1940 într-o fostă cazarmă poloneză de la marginea orașului Oświęcim, inițial pentru prizonieri politici polonezi; extinderea Auschwitz II-Birkenau, construită din 1941 la câțiva kilometri distanță, a devenit cel mai mare centru de exterminare din Europa ocupată. Aici au fost uciși peste un milion de oameni, în marea majoritate evrei aduși din toată Europa, dar și romi, prizonieri sovietici și polonezi. Lagărul a fost eliberat de Armata Roșie pe 27 ianuarie 1945, dată care e azi Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului. Ce izbește la o vizită e contrastul dintre cele două părți ale sitului: Auschwitz I, cu blocurile de cărămidă transformate azi în expoziții și poarta cu inscripția „Arbeit macht frei”, și Birkenau, la câțiva kilometri distanță — un teren imens, aproape gol, cu liniile de cale ferată care se opresc brusc lângă ruinele crematoriilor dinamitate de naziști înainte de retragere. Situl e administrat ca muzeu-memorial de statul polonez, nu ca atracție turistică, iar regulile de vizită sunt aplicate strict.