France

Paris a pornit ca așezare a tribului galic al parizilor pe Île de la Cité, apoi a devenit Lutetia sub romani. Ce vedem azi ca „Parisul vechi” e însă mult mai recent decât pare: între 1853 și 1870, baronul Haussmann a rescris aproape tot orașul la comanda lui Napoleon III — a tras bulevarde largi, a impus fațade uniforme din piatră, parțial din motive estetice, parțial ca să elimine ulițele înguste unde se ridicau baricadele revoluționare. Practic, imaginea „clasică” de Paris fotografiată azi are sub 170 de ani. Orașul e împărțit în 20 de arondismente, numerotate într-o spirală care pornește din centru (zona Luvru) și se învârte în sensul acelor de ceasornic, ca o cochilie de melc — un sistem de orientare unic în Europa. Orașul propriu-zis, în interiorul inelului periferic (le périphérique), are puțin peste 2 milioane de locuitori: tot ce numim de obicei „Paris” turistic e concentrat pe o suprafață mică și foarte densă, în timp ce zona metropolitană reală trece de 10 milioane.

Nisa a fost fondată în jurul anului 350 î.Hr. de greci din Marsilia, care au numit-o Nikaia, după Nike, zeița victoriei — una dintre cele mai vechi așezări continue de pe coasta franceză. Din 1388 până în 1860 (cu o pauză franceză între 1792 și 1815) orașul n-a fost francez, ci al Casei de Savoia, iar din 1561 italiana a fost limba oficială a administrației locale. De-aici vine tot ce diferențiază Nisa de restul Franței: are propria limbă, niçarda (înrudită cu occitana), și un imn neoficial, „Nissa la Bella”. Faimoasa Promenade des Anglais nici măcar n-a fost un proiect francez — a fost construită și finanțată începând din 1822 de turiști englezi bogați care iernau acolo, cu decenii înainte ca orașul să devină parte din Franța, prin anexarea din 1860. Lumina de pe coastă a atras și pictori: Matisse a locuit aproape 40 de ani în cartierul Cimiez, iar muzeul lui de-acolo adună una dintre cele mai mari colecții ale sale din lume.

Lyon a fost fondat de romani în 43 î.Hr., pe colina Fourvière, sub numele de Lugdunum, și a devenit capitala Galiei romane datorită poziției la confluența Rhônului cu Saône-ul — de-acolo rămân un amfiteatru și un forum vizibile și azi. În Evul Mediu a devenit centru bancar și comercial major, cu târguri anuale care atrăgeau negustori din toată Europa. În secolul XVI, orașul a primit monopolul pe importul de mătase brută în Franța și a devenit capitala europeană a mătăsii — în secolul XVII avea peste 10.000 de războaie de țesut. De-atunci au rămas traboules, pasajele acoperite prin interiorul clădirilor, construite ca muncitorii din mătase să poată transporta țesăturile fără să le expună la ploaie; Lyon are azi cam 500 de astfel de pasaje, din care doar 80 sunt deschise publicului — cea mai mare concentrație din Franța. Criticul gastronomic Curnonsky l-a numit „capitala gastronomică a lumii” încă din secolul trecut, iar centrul istoric a intrat pe lista UNESCO în 1998 — un oraș care și-a construit reputația culinară pe tradiția bouchon-urilor, nu pe marketing turistic recent.