Burundi

Al doilea cel mai adânc lac de pe planetă s-a format acum milioane de ani odată cu marele Rift Est-African, iar pentru lumea din afara continentului a devenit cunoscut abia în 1858, când exploratorii britanici Richard Burton și John Speke au ajuns pe malurile lui în căutarea izvoarelor Nilului. Bujumbura, capitala economică a Burundiului, s-a construit practic cu fața la apă, iar lacul a rămas de atunci artera de transport, pescuit și comerț a întregii regiuni. Ce e diferit aici față de orice altă plajă tropicală e că pescuitul tradițional încă se face noaptea, cu pirogi săpate din trunchiuri de copac și o lampă atârnată la proră ca să atragă bancurile de ndagala, niște sardine mici de apă dulce care sunt baza alimentației locale. Ziua, lacul își schimbă complet fața: plajele de la Saga, la nord de oraș, se umplu de localnici la scăldat, iar spre sud drumul care merge 130km până la granița cu Tanzania trece prin sate de pescari cu influență clar swahili.

Parcul a fost înființat în 1980 pentru a proteja fauna adunată la vărsarea râului Rusizi în Lacul Tanganyika, iar în 1987 s-a adăugat un sanctuar dedicat exclusiv hipopotamilor, ca să oprească declinul populației. Rezultatul se vede clar azi: sute de hipopotami stau înghesuiți pe malurile râului, alături de crocodili de Nil și antilope sitatunga ascunse în mlaștinile de papirus. Cel mai cunoscut locatar al parcului e Gustave, un crocodil devenit legendă locală, căruia i se atribuie moartea a circa 300 de oameni de-a lungul anilor - o poveste care spune multe despre cât de sălbatic rămâne locul, la doar 15km de centrul capitalei.

Sanctuarul a fost ridicat în 1903 din porunca regelui Mwezi IV Gisabo, ultimul monarh independent al Burundiului, ca mulțumire pentru un bătrân pe nume Nyabidaha care i-a salvat viața când era urmărit de dușmani politici. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare: Gishora se află lângă Gitega, care era deja centrul spiritual și administrativ al regatului. Tobele de aici nu erau instrumente muzicale obișnuite, ci parte din ceremonii de încoronare, semănat și înmormântări regale. Două dintre ele, Ruciteme și Murimirwa, nu au fost niciodată cântate - numele lor înseamnă literal "cel pentru care defrișăm pădurea" și "cel pentru care cultivăm", o legătură directă între rege și rodnicia pământului. Sanctuarul e păstrat și azi de Abatimbo, bărbați și băieți dintr-o linie ereditară care se ocupă de tobe de generații, iar din 2014 tradiția tobelor regale figurează pe lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial.